Descriere
Designul minimalist, în stil nordic, face ca suportul să fie ușor de integrat în orice tip de decor. Ideal pentru o atmosferă romantică, relaxantă, meditativă sau primitoare. Poate fi amplasat în camera de zi, dormitor, la recepția unui hotel, a unui birou sau unui centru de spa cât și într-un restaurant sau la biroul de la muncă.
Suportul poate avea un rol multifuncțional, putând fi folosit prin 3 metode diferite (modul de utilizare este descris mai jos):
Favorita noastră este aromaterapia cu ceară parfumată, fiind o alternativă excelentă la lumânări. Parfumul emanat de către suport este unul mult mai puternic, ce umple orice spațiu aproape instant. Pe lângă asta, ceara parfumată se topește mult mai greu și ne face să ne bucurăm un timp mai îndelungat de parfumul nostru preferat;
Pe locul 2 este aromaterapia cu uleiuri. Acest tip de aromaterapie are avantajul că putem pune orice tip de ulei esențial sau parfumant în vas. Mai mult de atât, ne place să ne jucăm cu diferite mixuri pentru a experimenta diverse arome pe care nu le putem găsi în magazine;
Pe locul 3 este aromaterapia cu cristale și uleiuri: Această metodă este aproape identică cu metoda 2 dar aduce în plus aspectul și proprietățile unice al cristalelor.
Pe măsură ce conținutul se încălzește, parfumul încântător și lumina blândă a lumânării îți creează o stare relaxantă și meditativă, răsfățându-ți simțurile cu aroma preferată. Este, de asemenea, o alegere excelentă pentru a crea o atmosferă romantică.
Suportul nostru pentru aromaterapie este format din două părți detașabile pentru a facilita manevrarea și curățarea acestuia cu ușurință. Cadrul este creat din materiale de înaltă calitate, metalul fiind galvanizat pentru a preveni rugina și pentru a fi durabil iar farfurioara este din ceramică fină, acoperită cu un strat protector de smalț pentru a-i oferi rezistență îndelungată.
Ce mai aștepți, umple-ți spațiul cu aroma ta favorită!
Mod de utilizare:
Pentru aromaterapie cu ceară parfumată: Îndepărtează vasul ceramic de pe cadrul metalic. Pune o lumânare tip pastilă în locașul cadrului de metal, fără a o aprinde. Adaugă ceara parfumată în vasul de ceramică. NU adăuga apă. Aprinde lumânarea tip pastilă iar mai apoi așază cu grijă vasul ceramic pe cadrul metalic.
Pentru aromaterapie cu uleiuri: Îndepărtează vasul ceramic de pe cadrul metalic. Pune o lumânare tip pastilă în locașul cadrului de metal, fără a o aprinde. Adaugă până la 50ml de apă în vasul de ceramică, adaugă câteva picături (5-10) de ulei esențial/parfumant în apă. Aprinde lumânarea tip pastilă iar mai apoi așază cu grijă vasul ceramic pe cadrul metalic.
Pentru aromaterapie cu cristale și uleiuri: Îndepărtează vasul ceramic de pe cadrul metalic. Pune o lumânare tip pastilă în locașul cadrului de metal, fără a o aprinde. Adaugă până la 25ml de apă în vasul de ceramică, adaugă cristalele în apă iar mai apoi adaugă câteva picături (5-10) de ulei esențial/parfumant peste cristale. Aprinde lumânarea tip pastilă iar mai apoi așază cu grijă vasul ceramic pe cadrul metalic.
Atenție:
NU lăsa lumânarea aprinsă până se evapora tot conținutul din vas pentru a evita crăparea acestuia;
în cazul în care tot conținutul vasului s-a evaporat, NU adăuga alt conținut (apă/ceară parfumată etc.). Stinge lumânarea și așteaptă ca vasul să se răcească pentru a-l utiliza din nou;
NU încălzi vasul ceramic doar cu ulei esențial/parfumant în acesta, întotdeauna folosește apă înainte de a adăuga uleiul esențial/parfumant;
NU așeza vasul ceramic gol peste flacăra aprinsă pentru a evita crăparea acestuia;
NU atinge suportul în momentul când lumânarea este aprinsă sau imediat după stingere;
NU lăsa suportul la îndemâna copiilor sau animalelor;
NU lăsa suportul nesupravegheat.
Pachetul include: 1x Suport din metal și ceramică pentru aromaterapie (nu include lumânări tip pastilă)
Iuliana C. (Achiziție verificată) –
Simplu, elegant si de calitate!